Când faci Media Relations, nu trimite presei bălării

foto coco crop.jpg

Trimite presei ce are ea nevoie

Cumva, să spui că atunci când faci Media Relations trebuie să fii atent la tipul de conţinut pe care-l trimiţi presei a devenit caduc. E plin Internetul de articole cu sfaturi şi reguli numerotate pe domenii, teme de interes, produse, reţete etc. Opt moduri în care poţi să-ţi eficientizezi bugetul, Cinci reguli pentru organizarea unui pitch reuşit, Şase gesturi care trădează un politician mincinos etc. Există astfel de articole şi pentru felul în care trebuie să abordezi Relaţiile cu Mass-Media. Sunt la un click distanţă. Însă, chiar şi aşa, ele rămân de multe ori necitite de cine trebuie. Sau nepuse în practică.

Personal, am să vă spun câteva constatări personale din relaţia, mai mult intensă decât lungă, cu presa din poziţia de PR-ist. Apropo, pentru cei care nu ştiu, am fost jurnalist 15 ani înainte să trec “de partea cealaltă” şi nu exclud să mă întorc la scrisul utilitar. Deci, în cazul meu, regula aceea cu “Gândeşte ca un jurnalist” e implicită. În primul rând, îndemnul ăsta în sine nu înseamnă că ai descoperit miezul Media Relations, el nu garantează reuşita. Până şi din simplul motiv că există jurnalişti care nu gândesc ca jurnalişti, deci în cazul ăsta nu ajută deloc regula mult vânturată. Ce trebuie să faci? Să înţelegi că atunci când trimiţi conţinut presei ca PR-ist trebuie să trimiţi ceea ce are ea nevoie să scrie, nu ce vrei tu să spui. Sigur că este important ce vrei să spui, dar spre binele tuturor debarasează-te de această idee păguboasă, pentru că este o capcană. Doar dacă nu-ţi plăteşti prezenţa în media, ceea ce, Hei, Bravo ţie!, dar nu este sustenabil pe termen lung. Plus că, slavă Domnului!, există media care nu acceptă să scrie orice pe bani.

Revenind, să spunem că găseşti de cuviinţă şi este justificat să trimiţi un comunicat de presă pentru un client. Sau pentru propria organizaţie. Este justificat! Justificarea ţine de greutatea conţinutului comunicat. Este de interes pentru presă? Pentru ce tipuri de mass-media? Ar citi publicul-ţintă aşa ceva? I-ar influenţa în vreun fel deciziile? Dacă răspunsul este pozitiv la TOATE aceste întrebări, înţelegem că am găsit justificarea de a trimite comunicatul de presă. Nu la presiunea clientului. Niciodată! Acum rămâne să-l construim. Iar aici trebuie să fim atenţi la câteva lucruri:

  • Când îţi construieşti mesajul, ia în calcul că trebuie să transmiţi ideea de bază – ŞTIREA, cum spun jurnaliştii – în primul paragraf. Nu faci piramide inversate, nu faci creaţie, nu aberezi şi nu faci teasing-uri. Răspunzi în ordine la următoarele întrebări: Cine, Ce, Unde, Când, Cum şi De ce? Exact în această ordine.

  • Foloseşte un limbaj clar, obiectiv, direct, fără floricele stilistice şi, obligatoriu, corect gramatical. Construieşte fraze scurte, adică exact opusul rapoartelor, documentelor şi, de cele mai multe ori, al comunicatelor trimise de multe instituţii publice. Limbajul de lemn înseamnă uppercut la ficat pentru jurnalişti.

  • Când trimiţi comunicatul, fă tuturor un bine şi nu te adresa jurnaliştilor ca şi cum ai fi trimis un breaking news planetar. Şi, în niciun caz, nu le spune că TREBUIE să dea acel comunicat. Ca al tău sunt zeci, dacă nu sute, zilnic. Plus că îi vei enerva. Singurul, dar SINGURUL, care decide dacă TREBUIE sau nu să publice ştirea ta este jurnalistul. Păstrează decenţa în adresare şi aceeaşi regulă – doar că acum şi mai concisă, şi mai la subiect – care spune că trebuie să răspunzi la: Cine şi Ce? Pentru restul există comunicatul de presă.

Despre cum să scrii un comunicat de presă mai sunt multe de spus. Despre Media Relations sunt şi mai multe de spus. Recent, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a decis să refuze acreditarea a doi jurnalişti pentru instituţia pe care o conduce. Fiindcă se simte hărţuit de întrebările lor. Există motive justificate pentru care să faci aşa ceva, iar acestea sunt foarte rare. Nimeni, niciodată, nu a câştigat din confruntarea cu presa în felul acesta. Ideal este ca relaţia dintre cele două părţi să nu ajungă o confruntare. Doar că uneori este inevitabil. Întotdeauna însă, răbdarea şi reţinerea sunt esenţiale.